A dezvăluit tot! Uite ce spune Paula Chirilă despre noul iubit: „E o diferenţă mare, dar…”

Actualitate

A dezvăluit tot! A divorțat după 12 ani de căsnicie de Marius Aciu, iar acum Paula Chirilă și-a refăcut viața alături cu un bărbat mai tânăr cu 16 ani decât ea. Ea a spus că nu are nicio problemă cu diferența de vârstă dintre ei, după cum a explicat la emisiunea „Răi da’ buni”, de la postul de televiziune Antena Stars.

„Suntem ok. Avem ceva vreme de când suntem împreună, câteva luni, ne e bine. Călătorim, ne bucurăm unul de celălalt. Da, e mai tânăr, dar nu i-am luat buletinul la intrare. Nu are legătură, chiar asta a fost o problemă pentru mine. Sunt 16 ani diferenţă. E o diferenţă mare, dar nu se simte.

El e matur şi cumpănit, aşezat. Nu vreau să-l cresc eu. Nu mai facem educaţie. Nu se simte. Eu mă simt mai micuţă pe lângă el. Îmi place chestia asta. Eu am avut un copil de crescut, o carieră care mi-a luat foarte mult din viaţă. Acum trăiesc. Mă duc în excursii, mergem oriunde. Mai am şi prietene care sunt mai mici de vârstă şi îmi mai povestesc ce fac fetele de 20 de ani în zilele astea. Ce mesaje sunt trimise, eu n-aş îndrăzni”, a dezvăluit Paula Chirilă.

Sursă foto: Facebook

Articole similare

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.