Ce etape trebuie sa parcurgi inainte de a ramane insarcinata

De Munteanu Daniela
11 iulie, 2019

Cuplurile care incearca sa conceapa un copil trebuie sa stie ca sunt multe lucruri de facut pentru a obtine o sarcina fara probleme. Chiar daca sunteti doi in aceasta incercare, principalele indatoriri legate de evolutia sarcinii ii revin viitoarei mame. Iata ce pregatiri sunt necesare pentru a te bucura de o perioada frumoasa de sarcina si a aduce pe lume un copil sanatos.

Foloseste un calculator de ovulatie

Consideri ca acum este momentul ideal pentru a deveni mama. Pentru a-ti spori sansele de a ramane insarcinata cat mai rapid este important sa determini perioada optima de fertilitate. Pe parcursul ciclului menstrual, perioada fertila dureaza intre 5 si 7 zile: 4-5 zile inainte de momentul ovulatiei si 1-2 zile dupa aceea.

Ovulatia reprezinta procesul prin care ovarul elibereaza un ovul (uneori pot fi eliberate doua sau mai multe ovule). Conceperea unui copil apare in momentul in care un spermatozoid fecundeaza ovulul. Ovulul este viabil doar 24 de ore dupa ovulatie. De aceea, doar in acest interval poate avea succes fecundarea. Pentru a surprinde cat mai exact aceasta perioada, poti folosi un calculator de ovulatie disponibil online.

Mergi la o vizita medicala pre-conceptie

O etapa importanta este alegerea unui medic specialist in obstetrica-ginecologie, care iti va monitoriza sarcina in continuare, si efectuezi o vizita pre-conceptie. Este bine sa iti pregatesti cateva informatii despre istoricul medical, atat personal, cat si al partenerului tau. Cu siguranta, medicul iti va cere informatii despre eventuale boli familiale: sindrom Down, fibroza chistica, distrofie musculara, hemofilie s.a.

Pe langa examenul ginecologic complet, medicul iti va recomanda o serie de analize si investigatii pe care ar fi bine sa le faci inainte de a ramane insarcinata.

Hemoleucograma completa, grupa de sange si Rh – ofera informatii despre eventuale anemii, trombocitopenie, infectii. Grupa de sange si Rh-ul indica o posibila incompatibilitate sanguina mama-fat.
Testul Babes-Papanicolau – pentru depistarea unor eventuale displazii cervicale sau cancer de col uterin.
Teste de secretii vaginale – pentru stabilirea starii de sanatate a aparatului genital si depistarea unor infectii, cea mai raspandita infectie intima fiind candidoza.
Determinarea antigenelor virale pentru virusurile hepatitice B si C – depistarea unei astfel de infectii impune precautii in timpul sarcinii si tratament pentru nou-nascut in primele ore de la nastere.
Teste pentru toxoplasmoza, chlamydia, citomegalovirus, rubeola, sifilis, HIV.
Glicemia este foarte importanta pentru ca ofera indicii asupra riscului de a dezvolta diabet gestational.

Asigura-ti necesarul de acid folic

Este important sa iei acid folic cu 1-2 luni inainte de conceptie, deoarece scade riscul de avort spontan si riscul dezvoltarii unor malformatii congenitale la bebelus. Acidul folic are un rol extrem de important in formarea celulelor, mai ales a globulelor rosii.

Necesarul de acid folic pentru a obtine si a duce la bun sfarsit sarcina poate fi asigurat atat din legume verzi (bogate in folat), cat si din suplimente alimentare pe baza de acid folic. In general, cantitatea necesara de acid folic pentru o sarcina sanatoasa este de 0,4 mg pe zi. Dar despre toate aceste aspecte este bine sa discuti cu medicul tau. In orice caz, orice supliment alimentar sau medicament trebuie sa fie consumat doar cu avizul medicului, mai ales atunci cand te pregatesti sa ramai insarcinata.

 

Ultimele stiri

Articole similare

Lasa un comentariu