Gheorghe Dincă se teme. Cel supranumit ”monstrul din Caracal” a ajuns într-un loc în care a devenit ”mielușel”. Cine spune asta și de ce

De Vasile Andrei
9 octombrie, 2019

Ancheta în cazul Caracal e departe de final. Însă principalul suspect al uciderii celor două fete din acel oraș trăiește acum, el însuși, un început de dramă.

Situația lui Dincă, arată portalul www.adevarul.ro, s-a schimbat radical de când a fost dus în Penitenciarul Jilava.

Surse din cadrul anchetei, susține ziarul citat, arată că Gheorghe Dincă se confruntă acum cu o situație foarte periculoasă pentru el.

E vorba de atitudinea celorlalți deținuți față de el. ”Colegii” de carceră nu îl stimează deloc. Ba dimpotrivă, îi arată că viașa lui Dincă în penitenciar va fi foarte grea.

„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om.

Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât.

Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, arată sursele din anchetă.

Aceleași surse arată că Dincă a devenit închis în el, nu mai iese din celulă și nu mai are atitudinea sfidătoare de până acum.

Nu de puține ori s-a văzut cum Dincă, dus la casa lui din Caracal, dar și în alte locuri, pentru reconstituire, avea tendința de a surâde sau de a fi detașat de tot ce se întâmplă. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Vede atitudinea celorlalți deținuți față de el.

Articole similare

Ultimele stiri

Lasa un comentariu